Inima te vrea zeu, mintea - in inchisoare prizonier.

Anihileaza neantul

din sufletul meu,

Auto-proclama-te

peste el -

zeu,

Damneaza-ma

ireversibil si stingher,

ca pe Sisif,

un vesnic prizonier

al chinurilor fara de finit

din infernul gol, nemarginit.

Umple-ma din nou de sens.

Iarta-ma ca incerc sa-ti cer
Iertare -
Pe ton grav si efemer.

As vrea sa variez acorduri,
Imitand refrene
si
ecouri
Ale amintirilor cu noi
Ce au dansat doar "pas in doi".

Iarta-ma ca vreau sa-mi dai
Bilete
Dus-intors, spre rai.

Iarta-ma ca incerc sa-ti cer
Iubire -
In drum spre Ateneu.
Si daca treci pe contrasens,
Depaseste-ma in viteza,
apoi revino,
Franeaza si coboara din masina
Si umple-ma din nou de
sens.

Cauta-ma ca sa ma ascund
In gand,
in vis si-n nemurire,
In tine viata
sa mi-o arunc
Cumplit, total si pe vecie.

Minulescu

"Romanta ultimului sarut" - I.Minulescu

Opreste-ma!...
Nu ma lasa
Sa te sarut,
Caci gura mea
Saruta fara... "va urma".

"Romanta zilelor de ieri" - I. Minulescu

Taci,
Sa nu-mi destepti tristetea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!...
Taci,
Sa nu-mi destepti în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâielor dureri!
Treci tacut ca beduinul ce cutreiera nisipul,
Treci tacut ca cel ce-si pune mâinile-n crucis pe piept,
Si sa nu ma chemi pe nume -
Sa-mi destepti din piatra chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea sa-mi spuna ca e timpul sa-l destept...
Ocoleste-ma cu groaza, ca pe-un stârv de om ucis -
Nu de oameni,
Ci de mâna ne'ntrupatelor dorinti -
Si pe piatra-mi funerara nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plina numai de cumunti!...
Ocoleste-ma cu groaza...

Dar opreste-te deoparte,
Sa ma poti privi de-a-ntregul
Si sa-mi spui ce vezi...
Eu sunt
Stropul vinului ce scade prin paharele desarte
Si romanta nesfârsita, caci arcusele s-au frânt!

"Litanii pentru miezul noptii" - I. Minulescu

Dormi, felina obsedata de placerea de-a fi-nvinsa.../A trecut de miezul noptii.../Iar duetul senzual/Orchestrat de fantezia unui Heliogabal/Pâlpâie-n finalul unei lumânari aproape stinsa.

[...]Dormi, felina torturata de-al duetului final.../Plimba-ti degetele pale pe dantelele patate/De capriciul unor alte flori, de tine-nsângerate, /Si respira-n vis parfumul parcului sentimental.

[...]Si respira infinitul ce pluteste-n stravezii/Nori, /Din care ploua-n lupta hidromelul Walkyriei.../Dormi, felina torturata de-al duetului final...Dormi, ca anticele statui mutilate de barbari, /Goala toata/Ca victima primilor amanti-corsari, /Uita binecuvântarea gestului sacerdotal/Si-ntrupeaza-te-n Phryneea bandelor de mercenari./Dormi, felina torturata de-al duetului final.../Dormi, felina saturata de-al eternului simbol.../Toate dorm./Si-n juru-ti toate sunt absente./Pe perete,/Miezul noptii-a-nchis chiar ochii/Neadormitelor portrete/Si-albul ochi al lumânarii doarme-n stinsu-i rotogol/Dormi cu buzele deschise, ca un filtru-n care porti/Deopotriva-aceleasi lacrimi pentru vii/Si pentru morti.../Dormi, felina saturata de-al eternului simbol.../Dormi, suprema frenezie de jaratic si schântei,/Tu, ce-ti schimbi amantii-n preoti/Si pe preoti în Atei -/Dormi,/ Si-n asternutul moale forma corpului tau gol/Sa-mpietreasca pe vecie "Crucea Sfântului Andrei"./Dormi, felina saturata de-al eternului simbol!..."

"Quiproquo" - I. Minulescu

Azi nu-ti spun decât ca te iubesc...
Dar cât timp te voi iubi nu stiu -
Mâine, noul meu roman pe care-l scriu
Poate nu voi mai fi dornic sa-l sfârsesc...

Dar cum eu voi fi-ntregit de tine,
Marea bucurie de-a ma sti iubit
Va lungi romanul meu la infinit
Numai daca tu mi-l vei citi la fel cu mine...

Dar tu, vai!...
Nu-mi vei citi decât o fila -
Prima fila -
Fila cu-al tau nume,
Care va produce oarecare vâlva-n lume,
Ca o noua prorocire de Sibila...

Eu, în schimb, mi-l voi citi mereu,
Pâna ce, -ntr-o buna zi,
Eroina din romanul meu va-nnebuni -
Si cuminte voi ramâne numai eu!...
Iata!...
Eu ti-am spus tot ce gândesc...
Dar tu, daca crezi ca stii ceva mai mult,
Spune-mi tot ce stii -
Ca eu te-ascult...
Poate-mi voi sfârsi romanul,
Fara sa te mai iubesc!...

Poate maine ploua.

Poate maine va ploua
suficient de mult
incat
sa simti mirosul
de septembrie,
luni.

Nu ma-ntreba nimic
despre sufletu-mi saturat
de dor,
caci, maine, cuvintele
isi vor pierde
din ecou.

Iar
daca tu vei disparea,
toamna
imi va suprima durerea
la fel cum
noaptea
anesteziaza
in tacere,
ziua.

Si atunci,
va fi din nou
aproape liniste,
pamantul mult prea departe
de cer,
asa cum a fost, de fapt, mereu.

Poti lasa o scrisoare de bun ramas
pentru cea
care a plecat din joc,
de la cel
care a ramas.
Raspunsul va fi tern,
semnat cu 17 sensuri
de un poet boem:
"Plopii fara sot" sunt vorbe de ocara
Si toti Luceferii din carti sunt stele cazatoare."

Voi fredona
in gand
un singur cantec
de dragoste,
al carui refren va incepe
surd
"care eu, care tu?".

Absenta
umbrei tale
nu va recladi trecutul
"Din care-acum n-a mai ramas nimic/ Decat o falsa fresca-n mozaic".

Pentru cel care a facut in noapte primul pas,

maine voi purta pe buze rouge-feu si pe pleoape noir-mat.

De ce sticla existentei mele este opaca. Azi.

Fiindca,
in realitate,
nimic nu e ceea ce pare.
Iar atunci cand lucrurile se vad prea clar
inseamna ca imaginea a fost distorsionata
perfect.

Fiindca e greu sa cladesti un al doilea castel de nisip daca primul ti-a fost calcat in picioare ostentativ. Fiindca teama de necunoscut e insuportabila in momente/perioade de vulnerabilitate ridicata. Fiindca omul de langa tine e 50% un imbecil desavarsit. Fiindca, daca te obisnuiesti, inveti sa te limitezi la nimic si iti asumi chestia asta involuntar. Fiindca anularea memoriei (mai precis a unor experiente) e omeneste imposibila. Fiindca medicamentul nu sta, de fapt - in uitare. Fiindca perceptiile zgariate cu marker-ul in subconstient nu se vor sterge niciodata cu trei picaturi de spirt. Fiindca o baie de sentimente noi nu te va face sa areti ca nou. Fiindca o masca optimista va fi intotdeauna o masca. Fiindca starea de confuzie doare si tine mai mult decat o simpla dezamagire. Fiindca setea de experiment e inhibata de nevoia de siguranta.

Fiindca nici azi nu am invatat sa reinviu.