intempestivus.

multiplic.
imposibilitati cu noi.
impart nimicul de dragul nimicului
si de dragul tau.
ma aduni.
ma scazi.
ma impart.
tie.

multiplic posibilitati cu noi si obtin
numere infime.
infirme.
in fine.
renunt.
pentru a catea oara?

privirile tale ma descompun.
in priviri impare.
e gol.
ma doare.
ma privesti
timid
absent
indiferent
sau
mi se pare.

te pierzi. in mine.
orizontul ne invata nemarginirea.
nori apatici pateaza cerul cu alb.
ma pierd.
fara tine.
vantul ma cheama. mut.
esti tu?
iluzia unei soapte ma arunca in vis.
sunetul unui strop de ploaie imi arata imaterialul.
cred in absolut. orice nota muzicala.
imi place Mi. sau Mi-ar placea sa vii.
nu poti.
muzica nu e un mijloc de transport.
ia un taxi.
te astept.

vreau sa ma lasi.
sa te caut.
in noapte. in rasarit. in tarziu.
in asfintit. in devreme. in lumina. in penumbra. in tot.
vreau sa te caut in timp.
in timp ce ma cauti.
si vreau sa ma lasi sa te gasesc.
in acelasi nicaieri.
vreau sa te gasesc fara sa te caut.
de fapt
vreau doar...
sa vii.

nu vreau sa uit.
mi-ar fi prea usor sa uit nimic.
uit totul.
tu. esti nimic.
inca.

inteleg.
ca nu e nimic.
de inteles.
irationalul se joaca
in amandoi.
te iubesc.
mint.
sunt tanara.
nu pot.
sa-ti spun "te iubesc".

totusi. marea ne poate lega. marea iubire. blufez. nici macar nu cred. in iubire. cred in mare. aia Neagra. si in iluzia iubirii. te iubesc. cand am chef. de iluzionism. pe plaja. nu-mi ies scamatoriile. te fac sa dispari. refuzi. devii. te transformi. acum nu trebuie. sa te mai caut. esti. peste tot. in fiecare el. care ma iubeste iubindu-ma. esti planul B cu fiecare nou el. esti singurul. meu plan B.

aiurea. impreuna. astazi. cred in stele. le din ochii tai. noaptea. un acoperis de bloc ne invata inaltimea. avem fobii. comune. pura coincidenta? nu cred in destin. azi. destinul nostru e o simpla coincidenta. vreau sa te iubesc. din coincidenta. vinerea. cand iesi de la birou. joia. cand uit sa te sun. sub acelasi acoperis.
de cer.

vei urma.

hotel rooms

one night. one room.
just the two of us.
let's pretend we are in love.
no room service required.

M-au fascinat dintotdeauna camerele de hotel. Respiratia muta a peretilor, tablourile care asista inert la cele mai vii si pasionale momente, oglinzile - martorele reflexive ale elogiilor aduse iubirii; si, in fond, toata recuzita specifica eternului spectacol vesperal. Fiindca, (nu-i asa?), camerele sunt doar niste suflete triste camuflate practic si cu stil.

Sufletul unei camere de hotel este gol.
Sufletul unei camere de hotel este mut, infirm, plat, tocit, consumat, epuizat, ros. Singurul atu al sufletului intotdeauna aerisit al unei camere cu numar pe usa este nemurirea. Desi momentele cu care se hraneste, recte momentele de iubire, sunt condamnate la efemeritate, sufletul e condamnat la nemurire. Fiindca iubirea e nemuritoare - in sens general, intotdeauna va exista iubirea ca sentiment in acest univers sau cel putin ca pretext pentru ca doi oameni sa-si ia o camera. Prin urmare, daca iubirea dintre doi indivizi este efemera - opinie personala si integral asumata - iubirea ca sentiment/pretext este nemuritoare. In acest sens, sufletele camerelor de hotel sunt nemuritoare intrucat se hranesc cu un sentiment peren care invaluie oamenii oricarei epoci.

Sufletul camerei de hotel e condamnat la nemurire dar se hraneste cu momente efemere. Intrigant. Pe de o parte, situatia este una pozitiva in aparenta, oamenii se simt bine, insa, in esenta, situatia este tragica, absurda chiar. Tragicul existentei camerelor de hotel sta in absurdul care le sufoca. "Chinul" mereu acelasi, repetat la infinit. De aici se naste absurdul. Sufletul este o coala de hartie refolosita la infinit. Camera noua a hotelului recent inaugurat este foaia alba care isi asteapta scriitorul; este sufletul gol care asteapta sa fie umplut cu franturi de iubire; suflet cu posibilitate de inchiriere, suflet pur, contra-cost.

Asadar, doi oameni inchiriaza cativa metrii patrati pe care isi scriu povestea. Povestile, de dragoste, sunt temporar gravate in sufletul camerei. Dimineata, mereu inainte de ora 12, camera isi pierde povestile, isi pierde cele 8 ore de iubire, isi pierde randurile scrise in graba peste noapte, toate acestea fiind atent aneantizate de catre o menajera minutioasa, rigida, indiferenta. Astfel, sufletul camerei redevine disponibil, foaia isi recapata albul impecabil. Redevine apta de a suporta o noua noapte si apta de a repeta acest proces la infinit.

Camera se pierde. Pierde imaginile reflectate in oglinzile acum neexpresive, urmele corpurilor imprimate pe lenjeria de pat, petele vinului varsat pe mocheta si orice sunet al carui ecou s-a incheiat odata cu predarea cheii la receptie. Ori, acest proces se repeta fara incetare. E chinul sufletesc al camerei care te impiedica sa te simti ca "acasa". E ceea ce ii da acel aer special, pe cat de rece, anost si neutru, pe atat de expresiv si plin de semnificatii.

Dintr-un motiv sau altul, imi plac camerele de hotel. Dintotdeauna mi-am dorit sa "locuiesc" intr-un hotel. In fiecare zi/noapte altul. Au ceva care ma face sa ma simt acasa indiferent de numarul camerei.

Esc?

imi viruseaza programul de auto-control.
imi da peste cap intregul sistemul de operare.
ma loveste direct in microprocesor.
nu ma lasa sa dau space. sau sa respir.
ma vrea pe masa, pardon, desktop.
imi hackereste gandirea.
cica face parte din planul lui de dominare a lumii.
imi da search, fara sa stie ca sunt nicaieri. intotdeauna.

imi scaneaza privirile si le da "sort by type".
priviri oarbe, priviri smulse, priviri interminabile
si priviri cu capslock on.
imi dezarhiveaza senzatii.
senzatii de "deja-vu", senzatii de "Je vous déteste",
senzatii de "Je vous déteste, mais je vous aime",
senzatii de "Je déteste que je vous aime".
senzatii de battery low, please recharge.
senzatii infinite.
senzatii nedefinite.
senzatii indefinibile.
la fel ca termenul web.
prescurtare de la World Wide Web? HTML over HTTP?
la fel ca termenul iubire. prescurtare de la? 400-Bad request.
nu, iubirea e altceva. iubirea e fisier ascuns. sau poate e sursa de alimentare (PSU -power supply unit)? can't tell. page not found.
imi downloadeaza iubirea uploadand vrajeli. si am auzit ca ar vrea sa-si mareasca viteza de download. inspaimantator. unfair-play.
The system is shutting down in 10 seconds. 9,8,7,7,7... due to infringement and overheating. Then I experience slowdowns, random lock-ups or reboots. totul din cauza lui. nu accept ctrl+F4-ile. nici ctrl+alt+delete-urile. mi se par eschivari nedemne. patetic.
imi trimite linkuri subtile care tanjesc dupa un click; toate clickurile duc spre home page-ul lui cu background alb. bizar. by default, as zice.

el e doar un programator amator. inca imi invata limbajul de programare.

Find me. Ctrl+F.
sau uita-ma. Esc.

sunt din nou cine ar trebui sa fiu.

Viata mea - ce inceput de propozitie desuet - este iar pe sensul corespunzator.

Aparent imposibil. Dar eu nu cred in imposibil, cred doar in improbabil. Abordand subiectul direct, m-am lasat de pasiunea "contrasensului" - nu ca ar fi depins de mine in totalitate, precum si de pasiunea "santurilor" - nu cu sens peiorativ in totalitate. M-am redresat. Conduc mult mai prudent si am un co-pilot excelent. Desi gasesc indicatoare la fiecare 100 de metri, ma bazez doar pe GPS si/sau pe indicatiile celui de langa mine. Nu cunosc destinatia. Nici nu-mi doresc sa stiu mai mult decat ceea ce intuiesc. Nu stiu daca soseaua e infinita, nici daca cel din dreapta mea ma va trezi in fiecare dimineata cu cheful de a continua drumul. Opririle noastre se fac doar in statiile selectate cu atentie - ghiciti de catre cine, si doar in momentele potrivite. Cine stabileste asta? Din fericire, nu eu. Dar imi place. Imi place cand cel de langa mine face tot ce mi-as putea dori. Imi place rolul in care el propune si eu aleg. Si imi place ca tot ceea ce el propune merita ales. Ma refer strict la viata non-sentimentala. La ceea ce face ca viata noastra sentimentala sa sclipeasca. E armonia aceea perfecta. Nu lipseste nimic. Si nu, nu ma pronunt prea devreme. A trecut suficient timp incat sa-mi permit sa fac afirmatii de acest gen. Dincolo de scepticismul meu infinit, simt ca e bine ce se intampla cu mine; adica noi.

Absolutul - o pasiune comuna.

El: tanjeste tot mai devreme si mai tarziu dupa experienta absolutului. Fiindca lumea de azi si viata de ieri il plictisesc in aceeasi masura - pana la epuizare. Resimte un prejudiciu existential si simte ca nu i-a mai ramas timp.

De aceea, isi doreste - azi, atat, acum - sa comprime absolutul intr-o farama atomica de timp. Sunt cuvintele lui. Il cred pentru simplul fapt ca pare a sti exact de ce are nevoie. De eternitate. Vrea eternitate. Intemporalitate. Sublimitate. Vrea desavarsire. Perfectiune. Vrea ceea ce exista in sine si prin sine. Vrea Totul.

Nu ar fi nici primul, nici ultimul cu asemenea ganduri. Pana in acest punct avem in comun aceasta dorinta metafizica. Cu toate acestea, eu m-am resemnat de mult, iar el nu. Daca in cazul meu dorinta e in stare latenta, el si-o exteriorizeaza intr-un mod care trezeste in mine orice stare letargica. Am impresia ca sterge praful de pe arhivele sufletului meu, le aprinde cu flacara pasiunii sale inca prezente, facandu-le sa lumineze intunericul de gheata al trecutului meu. Daca uneori in oameni se nasc sentimente, in mine acestea reinvie. Reactualizarea arhaismelor mele sufletesti este resuscitarea care ma tine in viata. Si el face acest lucru fara sa-l las sa creada ca e posibil.

Uneori cred ca a te simti viu nu inseamna nimic altceva decat aceasta stare in care, desi esti lipsit de speranta (nu accepti subterfugii de acest fel care ti-ar diminua lucidatea), constientizezi absurdul si te zbati pentru absolut.

.................................................................................................

Trebuie sa nu ma pierd. Trebuie sa nu las uratenia lumii sa-mi ia tot ce am mai frumos. Trebuie sa cred in posibil. In posibilitatea culturii, in posibilitatea dragostei, in posibilitatea muzicii, in posibilitatea armoniei, in posibilitatea naturii, in posibilitatea tuturor acestor lucruri de a ma face fericita. Trebuie sa cred in oamenii care cred in ele. Trebuie sa cred in oamenii care inca mai cred in mine.

E asa de absurd cum lumea desfiinteaza totul. Inclusiv eu. Sunt uneori impotriva. Am momente bine determinate in care refuz. Refuz sa cred. Refuz sa ma conformez. Refuz sa ma prefac. Refuz sa sper. Totul se rezolva in momentul in care apare un "el" care ma face din nou sa cred. Ma salveaza fara sa i-o cer si ma iubeste fara sa-l iubesc. Dar, eu stiu bine ca totul trece. Si ma enerveaza ca de cele mai multe ori "totul trece" doar din cauza mea. Eu sunt cea care nu pot face "totul" sa ramana. Fiindca nu vreau. Si nu stiu de ce. Inca.

relationship status: committed. (still)

insemnari disparate

In primul rand, trebuie sa scriu. Si - in sfarsit - pot.
In al doilea rand, nu stiu cu ce sa incep. Si - ca de obicei - nu-mi pasa.
Concluzia acestor premise: insemnari disparate.

Incep cu ceea ce ar trebui sa scriu in ultima propozitie din acest post:
scrisul a devenit in sfarsit un drog.

Mai precis, am constientizat eu asta de curand. In sfarsit! Paradoxal, am inteles acest lucru datorita unui program de "dezintoxicare" fortat. Da, bestial! Pe dracu. A fost naspa. N-am putut scrie nimic. E un chin sa ai atatea ganduri in cap pe care sa incerci sa le pastrezi pentru un "mai tarziu". E o gluma proasta. La care nu mai pot sa rad. A fost groaznic, ce-i drept.

De-as putea explica senzatia pe care am avut-o in zilele astea..Era un fel de anxietate - o teama ca imi pierd gandurile. Erau ale mele, imi apartineau intru-totul dar imi scapau, printre degete (printre degetele creierului meu, ok?). A fost cumplit. E ciudat la cate lucruri se poate gandi un om cand e practic "condamnat" la o sesiune de "ne-avut ce face". Mi-a prins bine - i'm a bigger mess than i was before.

Acum ramane doar sa-mi iau foile virtuale mazgalite cu cuvinte-cheie si sa incerc sa le dau o forma. Voi face o usa dreptunghiulara din cuvintele-cheie. Asta in cazul in care imi gasesc foile. "Daca ai putea face orice, ce ai face?" - am un raspuns acum: Niste sertare! Mi-as mobila "mansarda" cu mobila din lemn de stejar in care sa-mi pastrez ideile pretioase. Acum mint. N-am idei pretioase - de fapt, n-am nimic de vanzare.

Din pacate, pana rezolv cu mobila, foile vor ramane imprastiate pe parchetul mintii mele. Laminat. Nemtesc. Are vreo importanta? Nu. Ceea ce ne intereseaza (sau din contra) este faptul ca va trebui sa pasesc cu grija, sa nu sterg din greseala vreo litera(-cheie) care se tine cu dintii de albul opac al foii.

Imi trebuie timp si rabdare. N-am nici una din astea doua.

Asadar, cel mai probabil nu o sa ma chinui sa-mi amintesc marile revelatii din momentele goale ale zilelor trecute, nici povestile pe care ar trebui sa le auda oamenii mari in fiecare seara, nici macar experimentele cu iz de "scary movie" care sa schimbe cursul e(;in)volutiei acestei lumi si nici macar versurile selectate aleator:

"Ce-ţi pasă dac-o să sfârşească/Orchestra valsul?" - I.Minulescu;
"Sa ne iubim, chera mu, să ne iubim tujur" - M. Cartarescu.
"Marea iubire e toxica." - D.Herciu
ori rememorari in alb:

Colloque sentimental - Paul Verlaine

"Dans le vieux parc solitaire et glacé,
Deux formes ont tout à l'heure passé.

Leurs yeux sont morts et leurs lèvres sont molles,
Et l'on entend à peine leurs paroles.

Dans le vieux parc solitaire et glacé,
Deux spectres ont évoqué le passé.

- Te souvient-il de notre extase ancienne ?
- Pourquoi voulez-vous donc qu'il m'en souvienne ?

- Ton coeur bat-il toujours à mon seul nom ?
Toujours vois-tu mon âme en rêve ? - Non.

- Ah ! les beaux jours de bonheur indicible
Où nous joignions nos bouches ! - C'est possible.

- Qu'il était bleu, le ciel, et grand, l'espoir !
- L'espoir a fui, vaincu, vers le ciel noir.

Tels ils marchaient dans les avoines folles,
Et la nuit seule entendit leurs paroles."

Nu o sa-mi amintesc nimic. Promit.