As incepe prin a mentiona trasatura specifica sufletului meu - ariditatea. Nu, nu in sens negativ/pozitiv, ci in sensul subliniat mai jos:
In primul rand, sunt uscat si in al doilea rand, sunt ocean.
Mai precis, sunt portiunea aceea de plaja care "traieste" din mila valurilor. Nu ma preocupa opinia celor care nu pot intelege sugestivitatea acestei figuri stilistice; explic doar pentru a ma auto-delecta; sunt prea self-sufficient for something else. Ok. Revenind - Sufletul meu arid supravietuieste datorita bunavointei valurilor de sentimente care imi procura substanta vitala - apa, ca simbol al hranei sentimentale. De acest dezavantaj absolut profita insa, intr-un mod reprobabil si chiar ostentativ, oamenii de tip tsunami.
Pe de alta parte, oamenii de tip talaz, val obisnuit(cf. dex) respecta normalitatea, deci limitele bunului simt, incadrandu-se in coordonate exacte de longitudine si latitudine. Ii gasesc pe acestia suficient de corespunzatori, niste simpli oameni cu care relatiile decurg decent, normal si previzibil, fara sa contravina nici unei legi (a naturii/a marii). Sunt indispensabili pentru mine si totusi atat de insignifianti incat nu ma straduiesc niciodata sa vad daca sunt mereu altii sau daca vantul care le determina existenta este diferit.
In schimb, oamenii de tip tsunami (val mareic) se propaga total altfel: viteza ridicata (300m/s-700m/s), lipsa avertizarii, cu exceptia retragerii apei din senin pentru ca mai apoi un zid de apa sa navaleasca pe uscat, producand calamitati ireversibile pe tarm, adica in acest biet si umil suflet al meu... Pe acestia, ii detest. A, nu sunt de fapt capabila de acest lucru, dar, de amorul artei (literaturii), sa pretindem ca as fi. Nu ii suport. Vin, distrug, pleaca. Inainte sa atace se retrag (suspect sau foarte suspect) si cand te astepti mai putin te ravasesc. Tsunami e cel mai bun cuvant la care m-as fi putut gandi in aceasta semi-dupa-masa de ce zi o fi azi. Ei distrug sutele de sperante care se ivesc odata cu aparitia soarelui si omoara miile de asteptari nerealiste ce ar dori sa mentina constante razele de lumina.
Totusi, oamenii-tsunami ma fascineaza la fel de mult pe cat ma intriga. Ei ma seduc usor. Prea usor. (Dar tin sa precizez ca totul se datoreaza neprofesionalismului meu.) Inca nu am invat sa ii identific de la distanta si daca o fac, este intotdeauna prea tarziu - dupa ce fapta a fost savarsita. E vina mea, partial, fiindca nu pot fi mereu en garde si ei se joaca cu acest avantaj gratuit. Mai mult, nu tin cont de alb/negru, bun/rau, timp/spatiu, ci doar de indeplinirea misiunii lor. Sper ca ideea nu devine fantastica. (nu ca nu ar fi, dar vroiam sa para asa de la inceput) Plaja sufletului meu suporta toate consecintele dezastrelor pe care ei le produc. O consecinta directa si imediata a catastrofei este restrictionarea numarului de turisti, ceea ce ma face sa cred ca directia vantului este in fond doar o chestie superficiala in statiunea mea balneo-climaterica. Either way, am categoric nevoie de un radar de oameni-tsunami; care sa functioneze fara baterii. Asa, ca sa fiu pe faza.
PS: Recunosc, eu nu sunt un val obisnuit. Sunt, din nefericire, un tsunami pentru plajele altor oameni. Pana in prezent, totusi, am atacat si atac nepremeditat. Incerc sa nu schimb asta. Imi da o senzatie de usoara nevinovatie, candoare si ingenuitate. Yeah, right - you would most probably say.
